EDIȚIA 2011. PROCULT aduce cinematografia românească în Italia

În perioada 19-27 noiembrie 2011, România a fost prezentă, în calitate de invitat de onoare, la Festivalul de Film Meditaranean, MEDFILM FESTIVAL 2011, ajuns la cea de-a treia ediție.

Manifestarea s-a bucurat de privilegiata adeziune a Preşedintelui Republicii Italiene, de patronajul şi sprijinul Reprezentanțelor Comisiei Europene şi a Parlamentului European, al Ministerului Afacerilor Externe şi Dezvoltării Economice, al Primăriei din Roma şi al Consiliului din Regiunea Lazio.

Această ediție a Medfilm Festival a propus un program bogat, atât în ceea ce priveşte numărul filmelor înscrise cât şi al oaspeților acestei manifestări: aproximativ 100 de opere de lung metraj, scurt metraj şi documentare, majoritatea fiind difuzate în premieră în Italia şi reprezentând o privire panoramică asupra temelor şi problemelor actuale din Europa şi zona mediteraneană, încurajând în acest mod respectul şi cooperarea între diversele culturi şi religii prezente în acest teritoriu.

Tocmai în acest scop, ediția din acest an a MedFilm Festival a găzduit a III-a ediție a festivalului de film românesc de la Roma: PROCULT CINEMAFESTIVAL 2011, un eveniment cultural tânar, dar în acelaşi timp dinamic şi promițător, cu intenția de a sprijini promovarea culturii şi a producției cinematografice din România, în Italia.

Fuziunea celor două evenimente culturale a dorit să pună în practică, într-o manieră cât mai evidentă, unul din principalele obiective ale Medfilm Festival Onlus: construirea unei "punți de legătură şi de comparație" permanentă între civilizații şi religii, într-un itinerariu construit pe dialog, înțelegere şi cooperare, exprimate prin intermediul cinematografiei şi audiovizualului, ferestre deschise spre întreaga lume pentru a învăța, înțelege şi aprecia diversitatea ca pe o valoare.

Prin urmare, a III-a ediție a Festivalului de Film Românesc de la Roma - Pro Cult CinemaFestival 2011 a devenit parte integrantă a Medfilm Festival 2011, bucurându-se, în acest fel, de o a doua rampă de lansare, pe lângă cea asigurată de cele două instituții care au susținut organizarea primelor două ediții: Ambasada României de la Roma şi Accademia di Romania din capitala Italiei. În acest fel, programarea filmelor româneşti a fost realizată ținând cont de participarea lor la ambele evenimente, deoarece au candidat atât la premiile prevăzute de concursurile oficiale Medfilm cât şi la secțiunile festivalului Pro Cult din acest an.

De asemenea, au participat la aceste evenimente o delegație de regizori, actori, jurnalişti, operatori din sector şi o serie de personalități de renume ale cinematografiei româneşti.

Dintre evenimentele speciale dedicate României ca şi invitat de onoare, amintim premiul pentru întreaga carieră acordat maestrului Sergiu Nicolaescu şi Gala de închidere a celor două manifestări.


Aceasta a fost organizată la sediul Academiei României la Roma, unde invitații au avut ocazia să deguste preparate gastronomice româneşti şi vinuri autohtone. Prezența invitaților şi personalităților artistice din lumea filmului internațional la Gran Gala a reprezentat o ocazie deosebită pentru a crea un eveniment cu totul special, în care degustarea produselor tipice românești și a vinurilor celor mai importanți producători să se îmbine într-o atmosferă elegantă și rafintă, completată de acordurile soliştilor români de muzică clasică şi folclorică. A fost o altă ocazie excelentă de promovare şi de consolidare a imaginii României, cu impact senzorial deosebit de puternic, punând la dispoziția publicului prezent toate modalitățile de exprimare artistică cu amprentă românească, într-o perfectă îmbinare de stiluri, genuri şi genii artistice, mai mult sau mai puțin cunoscute şi recunoscute la nivel internațional.

Partenerii români care au susținut acest proiect prin toate mijloacele şi resursele necesare unei bune organizări au fost: ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA, INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN, AMBASADA ROMÂNIEI LA ROMA, CENTRUL NAŢIONAL AL CINEMATOGRAFIEI, GRUPUL DE PRIETENIE INTERPARLAMENTARĂ ROMÂNIA- ITALIA, MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE ȘI TURISMULUI şi L'ENTE NAZIONALE PER IL TURISMO DELLA ROMANIA, MINISTERUL CULTURII SI PATRIMONIULUI NATIONAL.

Proiectul s-a bucurat şi de participarea sponsorilor: FARMEC, TAROM, ROMA..NIA şi NOESIS. De amintit aici importanta contribuție a societății FARMEC din Cluj-Napoca, ce a înmânat premiul cu acelaşi nume, oferit producției româneşti de lung metraj câştigătoare la secțiunea de concurs Pro Cult - Premiul FARMEC - IL FASCINO DELL'EST EUROPA.

Partenerii media ai acestor ediții ale festivalurilor de film de la Roma au fost CORRIERE DELLA SERA şi ACTUALITATEA MAGAZIN. Şi-au unit eforturile în direcția organizării acestui eveniment: ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE TRANSILVANIA ITALIA, ASOCIAŢIA PRO EVENT şi FUNDAŢIA CIPAL - pentru a oferi ocazia tinerelor talente româneşti şi marilor autori consacrați de a transpune România de azi pe ecranele prestigioaselor săli cinematografice din Roma, tocmai pentru a sublinia dinamismul transformării treptate într-o nouă Europă.

În încheiere mesajul din partea coordonatorilor de proiect: ”Considerăm că acestă ocazie unică merită toată atenția publicului internațional fiind o bună oportunitate pentru a promova efortul, pasiuea, ambiția, consecvența şi dăruirea pe care poporul român le-a manifestat în toate domeniile în care a avut ocazia să îşi exerseze şi să îşi perfecționeze măiestria".

Invitat de onoare și premiu pentru întreaga cariera: Sergiu Nicolaescu

Afiș Procult 2011

Invitație program 2011

CÂȘTIGĂTORII EDIȚIEI 2011

Premiul Farmec - Il Fascino dell``Est Europa: MORGEN, de Marian Crișan

Premiul Innova pentru cel mai bun film de scurt metraj: DRAFT 7, de Luiza Pârvu

Premiul Procult pentru cel mai bun documentar: Danube Blu et Chevaux Sauvages, de Dan Curean

Procult CinemaFestival